Van Gogh, pictorul nebun

Van Gogh autoportret

Ne intrebam adesea ce este un geniu si caror imprejurari se datoreaza faptul ca din mijlocul multimii anonime rasare cate o personalitate puternica pe care judecata generatiilor ulterioare o recunoaste ca atare. Au existat intotdeauna artisi mari ale caror opere reflecta in chip desavarsit aspiratiile omenirii care bine si frumos. Prin arta penelului si a pietrei cioplite ei au dat o splendida expresie visurilor omenesti, tendintei care este innascuta in om de a indragi ceea ce este frumos, mare, nobil.

Ei au fost insa socotiti geniali abia atunci cand actiunea corosiva a timpului i-a lasat neatinsi, ba chiar le-a conferit noi dimensiuni operei. Deseori ei au trait in mijlocul unei societati nepasatoare, ostile chiar, au suferit mult si abia dupa moarte opera lor a fost considerata geniala. O analiza mai atenta poate descifra insa din creatia geniala pe om, cu maretia si slabiciunile sale, cu viata sa fericita sau tragica, cu manifestarile sale normale sau patologice.Van Gogh 2

Exista oare in operele geniilor echivalari plastice ale starii lor normale sau patologice ?  Probabil, pentru ca fiecare act de creatie emana dintr-o anumita stare de spirit, deci dintr-o gama de manifestari psihoafective, dar si din cele biopatologice sau morfologice.

Care sunt aceste corelatii la genialul manuitor al penelului Vincent Van Gogh ce a lasat, in ciuda unor manifestari patologice notorii, opere de mare valoare, unice in felul lor ?

Van Gogh s-a nascut la 30 martie 1853 intr-o comuna din Brabantul olandez. Din copilarie, Vincent prezenta tulburari de caracter: cel mai mare dintre copiii in viata ai familiei era inclinat spre singuratate, parintii fiind nelinistiti de comportamentul sau incapatanat si coleric.La 16 ani lucreaza ca vanzator intr-o galerie de tablouri si pana la 20 de ani va ramane vanzator de obiecte de arta. La varsta de 25 de ani, crezand ca si-a gasit vocatia, incepe seminarul evanghelic, unde este putin apreciat; nu se descurajeaza si devine predicator in Borinaje, unde cunoaste si impartaseste viata foarte grea a minerilor, locuind intr-o cocioba parasita, umeda si rece.

Spectacolul vietii lor mizere l-a miscat profund, aprinzandu-i imaginatia, determinandu-l sa inceapa sa deseneze. La recomandarea fratelui sau Theo, in casa caruia se si instaleaza, isi gaseste refugiul in pictura, stabilizandu-si putin viata prin frecventarea mai multor ateliere de pictura si sculptura, devenind prieten cu Toulouse-Lautrec si intalnindu-i pe marii impresionisti Monet, Sisley, Pissaro, Seurat.

Van Gogh 6

Convetuirea armonioasa a celor doi frati nu a durat multa vreme, in special datorita caracterului dificil al lui Vincent. In 1888, sfatuit de Toulouse-Lautrec, se stabileste la Arles. Suferea de nevroza, de emotii violente, nemotivate, care durau zile in sir. Crizele sale sunt din ce in ce mai dese. Pentru Van Gogh frenezia muncii ( in scurta sa cariera a lasat aproximativ 1 700  de lucrari, din care 900 de desene si 800 de uleiuri) inseamna, probabil, dorinta de uitare; pictura este pentru el, bolnavul ocular si mintal, o consolare fata de viata sa ratata.

In 1887 face cunostinta cu un alt pictor devenit ulterior celebru  – Gauguin -, pe care il invita sa se asocieze activitatii lui; colaborarea si prietenia lor aveau sa dureze putin, ele evoluand spre certuri excesive, in care Van Gogh izbucneste la orice fleac. Intr-o seara, cand Gauguin iese singur la plimbare, are loc un incident grav: Van Gogh se napusteste asupra lui cu un brici in mana. Gauguin isi masoara cu privirea prietenul; aceste se opreste, plecandu-si capul. Intorcandu-se in atelier, ingrozit de comportarea sa, se pedepseste singur, taindu-si urechea stanga. Este si perioada de debut a crizelor de epilepsie, declansate mai ales din cauza excesului de absint. In repetate randuri este internat in sanatoriul din Saint-Remy.

In 1890 pleaca la Anvers pentru a fi tratat de un medic homeopat, amic al pictorilor impresionisti. Duminica, 27 iulie 1890,seara, isi trage un foc de revolver in directia inimii si moare 3 zile mai tarziu.Van Gogh 4

Diagnosticele privindu-l pe Van Gogh au fost, in urma cu peste 100 de ani, diferite. Astfel, la Arles, dupa automutilare, i s-a pus diagnosticul de  „manie acuta cu delir generalizat”; o sora a mamei si alte cateva persoane din familie suferind de epilepsie, boala lui Vincent a fost catalogata ca ereditara.

Van Gogh a fost victima unei lupte inegale: pe de o parte, artistul vizionar, neconformist, vulcanic, care, in plus, mai purta si pecetea unor tare oculare si psihice, iar de cealalta parte, o societate imbibata de convetionalism si indiferenta. Dar nici bolile, nici greutatile vietii nu l-au impiedicat pe pictor sa depaseasca cu mult „limitele” impresionismului. Arta sa nu a fost aceea a unui nebun, ci arta unui geniu pe care si-l revendica postimpresionistii, expresionistii si, in general, pictura moderna.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s